Prețul petrolului a crescut, din nou, marți, în contextul în care mai mulți membri au UE pus în discuție un posibil embargo petrolier asupra Rusiei, iar atacurile asupra instalațiilor saudite au dus la o stare de nervozitate de piață. Cât a ajuns să coste un baril de petrol și ce ar urma să se întâmple cu benzina și motorina.
Potrivit mediafax.ro, contractele futures West Texas Intermediate au crescut cu 2.20 dolari, sau 1.96%, la 114.32 dolari pe baril la NYMEX, iar contractele futures Brent s-au majorat cu 3,18 dolari, sau 2,75%, la 118,80 dolari pe baril la Intercontinental Exchange.
Cele două contracte se stabiliseră pe 21 martie în creştere cu peste 7%. Miniştrii de externe ai UE sunt împărţiţi cu privire la decizia de a se alătura SUA în sancţionarea petrolului rusesc, unele ţări, între care și Germania, susţinând că blocul este prea dependent de combustibilii fosili din Rusia.
(VEZI AICI: CUM AFLI UNDE ESTE CEL MAI MIC PREȚ LA MOTORINĂ SAU BENZINĂ. CELE MAI IEFTINE BENZINĂRII)
Totodată, Arabia Saudită a anunțat că nu va purta responsabilitatea pentru întreruperile aprovizionării globale după atacurile asupra instalațiilor lor petroliere de către Houthis, aliate cu Iranul. Avertismentul a fost făcut după ce alianța a tras cu rachete și drone asupra instalațiile companiei petroliere de stat saudite în weekend, ajungându-se, astfel, la o scădere temporară a producției rafinăriilor.
În acest context, analiștii au anunțat că există preocupări suplimentare referitor la producția OPEC+. “Estimăm că diferența dintre țintele de producție OPEC+ și producția reală s-a situat luna trecută la puțin peste 800.000 de barili pe zi (bpd) și va crește la o cifră uriașă de 1.15 milioane de bpd în martie”, a declarat compania de consultanță JBC Energy într-o notă.
Altfel, potrivit unui sondaj preliminar realizat de Reuters, stocurile de țiței din SUA au rămas probabil neschimbate săptămâna trecută.
Având în vedere situația actuală, prețurile la benzină și motorină vor continua, cel mai probabil, să crească în perioada următoare.
(NU RATA: VAL DE SCUMPIRI FĂRĂ PRECEDENT! CÂT COSTĂ BENZINA ȘI MOTORINA ÎN BUCUREȘTI)